WLJ

Turismul de voluntariat este o bună oportunitate de a călători

turismul de voluntariat


 Turism de voluntariat

 

Turism de Voluntariat – istoria, cine, de ce şi cum este el:

Turismul de voluntariat este similar cu călătoriile sau vacanţele de voluntariat şi înseamnă să mergi într-un alt oraş sau într-o altă zonă sau ţară, fie chiar şi pe alt continent unde să practici o muncă voluntară fără a fi plătit deloc sau în cel mai bun caz cu bani puţini, pentru folosul comunităţii respective, de regulă într-un scop caritabil. Scopul acestor vizite este de a face un bine acolo unde e nevoie de ajutorul nostru. Primele semne legate de turismul de voluntariat au apărut în Statele Unite ale Americii pe timpul preşedintelui J. F. Kennedy în anul 1953 prin Serviciile Internaţionale de Voluntariat sau mai târziu în 1961 prin organizaţia Corpurile Păcii. Însă în primii ani ai apariţiei turismului de voluntariat cea mai amplă operaţiune de acest gen a avut loc în anul 1971 prin compania Earthwatch. Aceştia au încercat să atragă diferiţi voluntari pentru ai ajuta pe oamenii de ştiinţă în diferite proiecte.

Cu timpul turismul de voluntariat s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, mai ales după anul 1990, o dată cu apariţia tehnologiei moderne. În principal acest tip de turism este practicat de elevi sau studenţi care fie aleg să-şi petreacă vacanţele de vară în acest mod, fie aleg diferite programe prin care să facă voluntariat într-o altă ţară şi astfel să aibe un alt fel de experienţă. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Cei implicaţi în astfel de experienţe de voluntariat privesc această oportunitate cu ochi diferiţi. Unii o văd ca pe o posibilitate de a călători şi de a vedea oameni şi locuri noi, de a-şi face prieteni noi şi în final de a avea parte de vacanţe de vis pe bani puţini, alţii o văd ca pe o posibilitate de a creşte în educaţie, de a avea un plus la CV şi de a învăţa lucruri noi, alţii o văd ca pe o posibilitate de a face un bine cuiva, iar alţii o văd ca pe o şansă de a-şi schimba viaţa şi gândirea.


imbratiseaza prietenia turismului de voluntariat


Turism de Voluntariat – importanţa şi ideile din noul mileniu şi durata unui program:

O dată cu intrarea în noul mileniu, tinerii au o altă mentalitate despre turismul de voluntariat şi aleg să participle în diferite programe pentru a le aduce un pluc de experienţă şi pentru a-şi trece un plus la CV-ul pentru noul loc de muncă la care vor aplica. Pentru mulţi dintre doritorii acestui de tip de turism cea mai mare problemă apare atunci când nu sunt bani suficienţi. Cel mai probabil, turismul de voluntariat nu este plătit, iar costurile de transport spre şi dinspre ţara respectivă precum şi costuri de chirie şi alte cheltuieli trebuie să fie suportate de voluntar. Sunt însă destule companii de voluntariat, destule proiecte care includ masa şi cazarea pe toată perioada şederii în locaţia respectivă cu scopul de a ajuta comunităţile locale.

Astăzi există sute de site-uri în întreaga lume care fie sunt organizaţii care se ocupă în totalitate cu proiecte şi programe de voluntariat, fie sunt intermediari ai acestora. Multe dintre aceste tipuri de programe pentru turismul de voluntariat au nevoie de tineri care să se implice în educarea celor din comunităţile mai defavorizate, fie e nevoie de voluntari care să ajute la construirea unor şcoli sau diverse instituţii, fie tineri care iubesc natura şi animalele şi vor să se implice în salvarea unor specii pe cale de dispariţie şi multe altele. Durata unui astfel de program pentru turismul de voluntariat este de obicei de la 2-3 săptămâni până la câteva luni, majoritatea alegând să stea câteva luni pentru a se integra cum trebuie în comunitatea respectivă şi de a avea parte de o experienţă de neuitat. Dacă aveţi răbdare să căutaţi, veţi găsi destule companii care în schimbul ajutorului dumneavoastră ca voluntar, vă vor oferi cel puţin masa şi cazarea gratuite sau chiar şi ceva bani de cheltuială.


turism de voluntariat


Turism de Voluntariat – cine, unde şi cum poţi practica turismul de voluntariat:

Majoritatea programelor de voluntariat sunt destinate tinerilor între 16 şi 30 de ani. Există numeroase companii aproape în fiecare ţară care vă oferă diferite posibilităţi de a participa la proiectele lor ca voluntar şi în acelaşi timp ca turist. De exemplu, puteţi practica turismul de voluntariat făcând surfing şi vizitând Peru în timp ce îi învăţaţi engleză pe tinerii de acolo, puteţi ajuta la construirea unor şcoli, blocuri de locuinţe sau diverse clădiri din ţări precum Ghana, Camerun, Tanzania, Filipine, Africa de Sud, Jamaica, India şi altele, puteţi ajuta la colectarea frunzelor de ceai din Sri Lanka sau India, puteţi ajuta la protejarea faunei şi florei din Madagascar, puteţi lucra în orfelinate în ţări precum India, Ghana, Jamaica, Mexic, Bolivia, Mongolia, Tanzania sau altele, puteţi preda engleză, franceză sau alte limbi în ţări precum Argentina, Cambodgia, Ecuador, Fiji, Nepal.

De asemenea sunt alte posibilităţi de a practica turismul de voluntariat, puteţi salva elefanţii şi alte animale ameninţate în Thailanda, puteţi ajuta la conservarea ţestoaselor de mare în Sri Lanka, puteţi lucra într-o fermă din Honduras sau Nicaragua, puteţi învăţa copii să meargă pe bicicletă în Mozambic, puteţi ajuta la conservarea junglei din Costa Rica, puteţi ajuta la conservarea savanei africane în Kenya, puteţi ajuta la conservarea speciilor de rechini din Fiji sau Africa de Sud, puteţi învăţa diferite sporturi pe cei din comunităţile din ţara pe care o alegeţi, puteţi să vă implicaţi în proiecte de arheologie, puteţi lucra în agricultură în ţări precum Jamaica, Argentina, Costa Rica, Honduras, Nicaragua, Uganda, Ghana, Togo şi altele, puteţi să învăţaţi tinerii din ţări precum Africa de Sud, Senegal, Bolivia, India, Ecuador, Jamaica şi altele cum să cânte la un anumit instrument, cum să danseze, cum să deseneze sau diferite alte activităţi. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com)

Turism de Voluntariat – concluzia şi ce vă recomandăm:

Aşadar, după cum vedeţi turismul de voluntariat este o activitate foarte complexă pe care mulţi dintre tinerii din ziua de azi o au în vedere. Mai bine de jumătate din tinerii chestionaţi au avut deja o astfel de experienţă sau plănuiesc să aibe în viitorul apropiat. Îţi poate schimba stilul şi viziunea de viaţă şi te ajută să vezi locuri în care mulţi dintre turiştii obişnuiţi nu pot ajunge, te ajută să îţi întăreşti spiritualitatea şi îţi oferă posibilitatea de a face un bine altor oameni mai defavorizaţi. Multe proiecte vor cere destul de mulţi bani de la tine, însă aduţi aminte să cauţi cu răbdare şi vei găsi locuri şi oameni, companii şi organizaţii non-profit care în schimbul muncii tale de voluntar îţi vor oferi cel puţin cazare şi masă. Alege cu grijă un astfel de program şi încearcă să stai minim o lună de zile pentru a înţelege cum trăiesc oamenii din acea comunitate. Cu siguranţă îţi va oferi o călătorie şi o experienţă pe viaţă dacă practici turismul de voluntariat!


Ponturi & Idei


Ponturi şi Idei

 În primul rând turismul de voluntariat înseamnă experienţă de muncă trecută în CV-ul dumneavoastră

*

Voluntariatul înseamnă să faci un bine acolo unde e nevoie

 *

De asemenea înseamnă să vezi locuri noi, să-ţi faci prieteni noi

 *

Pentru a face turism de voluntariat verificaţi cu atenţie website-urile de profil

 *

Atenţie: Sunt mult site-uri care vă cer o mulţime de bani pentru a face voluntariat. Sunt totuşi destule companii, oameni şi organizaţii care nu vă cer bani decât să vă acoperiţi cheltuielile de transport cel puţin

*
Turismul de voluntariat îţi oferă posibilitatea de a vedea locuri la care ai visat

*

Amintiţi-vă: De cele mai multe ori nu sunteţi plătiţi pentru voluntariat

 *

Sunt totuşi locuri unde pentru ajutorul vostru primiţi cazare şi mâncare gratuite

 *

Durata unui proiect de voluntariat este între 2-3 săptămâni şi câteva luni

 *

Majoritatea proiectelor sunt destinate tinerilor între 16 şi 30 de ani

 *

Voluntariatul îţi oferă posibilitatea de a înţelege culturi noi şi îţi poate schimba stilul şi viziunea de viaţă


 

Summary
Turismul de voluntariat este o bună oportunitate de a călători
Article Name
Turismul de voluntariat este o bună oportunitate de a călători
Description
Turismul de voluntariat vă aduce doar beneficii: locuri mult visate, bani în unele locuri, experienţă, prieteni noi şi posibilitatea de a face un bine
Author
Publisher Name
WLJ
Publisher Logo