WLJ

Mănăstirea Voroneţ e unică prin frumuseţea şi arhitectura sa

Bun venit la Mănăstirea Voroneț


Localizare:

În localitatea Voroneţ, la câţiva km sud de oraşul Gura Humorului din care face parte.

Cum să ajungi aici:

Cu mașina:

Mănăstirea se află în sudul oraşului Gura Humorului. De pe drumul European E58 care trece prin localitatea mai sus menţionată, urmăreşte spre sud indicatoarele spre Voroneţ.

Din Est: urmează drumul Naţional DN 2E dinspre E85 (Fălticeni) până în localitatea Gura Humorului.

Dinspre Suceava urmaţi drumul european E58 spre vest, iar din vest urmaţi drumul European E58 dinspre Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei până în Gura Humorului.

Cu ce să ajungi aici:

Dacă nu aveţi o maşină cu care să vă deplasaţi, la Mănăstirea Voroneț este mult mai uşor de ajuns decât la altele din Bucovina pentru că se află în apropiere de oraşul Gura Humorului, un nod feroviar şi rutier important din inima Bucovinei. Autobuze şi trenuri zilnice trec pe aici din diverse părţi ale ţării.

Anul întemeierii:

1488

Hramul bisericii sau mănăstirii:

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

painted monasteries of bucovina sucevita

Mănăstirile pictate ale Bucovinei



Mănăstirea Voroneț

 

Istoria şi construcţia Mănăstirii Voroneţ:

Mănăstirea Voroneț este construită de acelaşi domnitor Ştefan cel Mare în doar 3 luni şi trei săptămâni şi este cunoscută ca şi Capela Sixtină a Estuluifiind inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru frumuseţea sa şi pentru coloritul exterior de nuanţă albastră. Este una din mănăstirile pictate ale Bucovinei, al cărei prim stareţ a fost Sfântul Daniil Sihastrul. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Minunatele fresce exterioare au fost adăugate în anul 1547 atunci când a fost pictat şi interiorul. În anul 1785, datorită imperiului Habsburgic care a cucerit Bucovina, viaţa monahală s-a înterupt până în anul 1991, de când s-a reluat activitatea fiind o mănăstire de maici.


Mănăstirea Voroneţ, cu al său colorit albastru superbMănăstirea Voroneţ, cu al său colorit albastru superb


Picturile şi mormântul Sfântului Daniil Sihastrul de la Mănăstirea Voroneț:

Pe faţadele exterioare ale Mănăstirii Voroneţ sunt pictate diferite scene religioase precum Viaţa Sfântului Nicolae şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Gheorghe omorând balaurul, Vămile Văzduhului, dar mai ales minunata şi unica compoziţie strălucitoare în culori reprezentând Judecata de Apoi.


Chiliile maicilor de la Mănăstirea Voroneţ

Chiliile maicilor de la Mănăstirea Voroneț


Pe faţada sudică sunt pictate Arborele lui Iesei şi Profeţii Vechiului Testament, iar pe cea de nord sunt pictate Imnul Acatist al Bunei Vestiri şi imagini din sfânta carte a genezei. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Tot aici în Mănăstirea Voroneț se poate admira mormântul Sfântului Daniil Sihastrul, dar şi tabloul în care Sfântul Ştefan cel Mare este protejat de Sfântul Gheorghe.


Faimosul albastru de Voroneţ şi scenele pictate pe una din laturile mănăstirii

Faimosul albastru de Voroneţ şi scenele pictate pe una din laturile mănăstirii


“Prin tot ceea ce a fost şi este, Mănăstirea Voroneț eternizează frumuseţea, gândirea, jertfa şi credinţa neamului românesc. Credinţa creşte prin puterea artei şi arta izvorăşte din credinţă”. Vizitează Mănăstirea Voroneț!


Judecata de Apoi pictată pe spatele Mănăstirii Voroneţ, Mănăstirea Voroneț

Judecata de Apoi pictată pe spatele Mănăstirii Voroneţ


Vremea acum în



Summary
Mănăstirea Voroneţ e unică prin frumuseţea şi arhitectura sa
Article Name
Mănăstirea Voroneţ e unică prin frumuseţea şi arhitectura sa
Description
Mănăstirea Voroneţ din Bucovinei e una din mănăstirile pictate. Mănăstirea este faimoasă peste tot şi e inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO
Author
Publisher Name
WLJ
Publisher Logo