WLJ

Malaysia este o ţară frumoasă compusă din două părţi de uscat

Bun venit în Malaysia

malaezia steag

Localizare:

Malaysia este o ţară din Asia de Sud-Est împărţită în două parţi, prima ocupând partea de sud a Peninsulei Malacca, iar a doua ocupând nordul insulei Borneo. Vecinii ei sunt Thailanda şi Brunei la nord şi Singapore şi Indonezia la sud. Are o lungă coastă la Marea Chinei de Sud în partea de est şi de nord, la Strâmtoarea Malacca în vest şi la Marea Sulu şi Marea Sulawesi în nord-est.

Suprafaţă:

329.760 km²

Populaţie:

28.500.000 locuitori

Capitala:

Kuala Lumpur 13.250.000 locuitori

Moneda:

Ringgit

Limbi vorbite:

Malaieză, Chineză, Engleză

Religia:

Islamism, Hinduism, Budism

Forma de guvernământ:

Monarhie, Democraţie parţială

Fus orar:

+8 ore faţă de Greenwich

Siglă maşini:

MY

Prefix telefonic:

+60

malaezia harta


Malaysia sau Malaezia

 

Relieful, populaţia, fauna şi flora şi resursele din Malaezia:

Malaysia este una dintre ţările cu cea mai rapidă dezvoltare economică din Asia şi are o parte continentală, cât şi o parte insulară, iar locuitorii ei au un nivel ridicat de trai şi una dintre cele mai mari speranţe de viaţă. Relieful ţării este în mare parte muntos, cu regiuni fertile mai ales în partea de vest a Malaeziei continentale şi în nordul Malaeziei insulare. Cu toate că suprafaţa insulară o depăşeşte pe cea continentală, peste 80% din populaţie trăieşte în sudul Peninsulei Malacca. Cel mai înalt punct al ţării este vârful Kinabalu de 4.101 m înălţime. Cea mai mare parte din Malaezia insulară este acoperită de păduri tropicale care au o faună şi o floră foarte diversificate. Se găsesc mii de specii de plante şi animale precum elefanţi, rinoceri, leoparzi, tigrii, urangutani, giboni, peste 600 de specii de păsări, peste 300 de specii de reptile şi peste 200 de specii de amfibieni. Pe lângă aceste bogăţii faunistice şi floristice, Malaezia dispune de bogate resurse ale subsolului precum petrol (mai ales în largul insulei Borneo), gaze naturale, staniu, bauxită, cupru, aur şi fier.

Agricultura, economia, turismul şi alte aspecte din Malaysia:

Din păcate defrişările masive reprezintă o mare problemă, iar habitatele multor specii de plante şi animale sunt diminuate foarte rapid. Agricultura joacă un rol important în viaţa malaezienilor aceştia cultivând mai mult pentru nevoile personale orez, arbori de ceai, trestie de zahăr, diferite fructe tropicale, arbori de cacao şi de cauciuc (al treilea producător mondial), dar şi producând cea mai mare cantitate de ulei de palmier din lume. Economia dezvoltată a Malaeziei se bazează în principal pe producerea şi exportul de electrice şi electronice, de produse de calculator, pe prelucrarea şi exportul resurselor naturale, dar din ce în ce mai mult şi pe turism. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Peste 12 milioane de turişti sunt atraşi în fiecare an pentru plajele sale superbe şi staţiunile de relaxare, pentru fauna şi flora bogate şi peisajele încântătoare, dar şi pentru climă şi oraşele pline de cultură şi istorie. Capitala şi cel mai mare oraş este Kuala Lumpur, însă Putrajaya este capitala administrativă. Circa jumătate din populaţie este formată din malaezieni, o treime din chinezi, restul fiind compus din câteva zeci de alte naţionalităţi. Malaezia şi-a obţinut independenţa de la Marea Britanie la data de 31 August 1957. Vizitează Malaysia!


Turnurile gemene Petronas din Kuala Lumpur, MalaysiaTurnurile gemene Petronas din Kuala Lumpur, Malaysia


Summary
Malaysia este o ţară frumoasă compusă din două părţi de uscat
Article Name
Malaysia este o ţară frumoasă compusă din două părţi de uscat
Description
Malaysia e compusă din două părţi, una continentală şi cealaltă parte a insulei Borneo. Are o capitală deosebita, Kuala Lumpur şi un turism bine dezvoltat
Author
Publisher Name
WLJ
Publisher Logo