WLJ

Insula Camiguin e faimoasă pentru plajele frumoase și însoritele

Bun venit pe Insula Camiguin


Localizare:

Partea central sudică a Filipine, la nord de insula Mindanao.

Capitala:

Mambajao, 36.000 locuitori

Suprafaţa:

237.95 km²

Anul Înfiinţării:

1565

Oraşe:

Mambajao, Mahinog, Guinsiliban, Sagay, Catarman

Telefon:

+63 88 387 1097

Website:

www.camiguin.gov.ph

Când să mergi:

Noiembrie – Mai reprezintă sezonul uscat, însă recomandăm lunile Februarie – Mai când temperaturile sunt constante de obicei între 24 şi 28° C. Între Iunie şi Octombrie este sezonul umed când există riscul uraganelor sau taifunurilor cum sunt cunoscute în Asia.

Cum să ajungi aici:

Cu mașina:

Nu există nici o posibilitate de a ajunge aici cu maşina. Puteţi doar să închiriaţi o maşină cu care să vă deplasaţi pe insulă.

Cu avionul:

Lângă capitala Mambajao situată în nordul insulei, există un mic aeroport unde poţi ajunge doar cu schimbare în Cebu City. Este un aeroport naţional, iar singura companie care are sosiri şi plecări de aici este Cebu Pacific. Un aeroport mai mare se găseşte pe insula vecină Mindanao.

Cu vaporul:

Puteţi ajunge cel mai uşor pe insulă cu feribotul de pe insula Mindanao (aici e mai uşor de ajuns cu avionul). Din portul Balingoan (nordul Mindanao) luaţi feribotul fie până în Guinsiliban (45 minute), fie până mai aproape de Mambajao (o oră aproximativ). Puteţi ajunge pe insulă şi cu feribotul de pe insula Cebu (12 ore).



Insula Camiguin din Filipine

 

Localizarea şi relieful Insulei Camiguin:

Insula Camiguin este a 2-a cea mai mică insulă din Filipine şi se află în Marea Bohol la doar 10 km nord de insula Mindanao una din cele mai mari ale arhipelagului filipinez. În partea sa nordică se află insula Bohol şi insula Han Samar, la vest se află insula Siquijor, iar la est aceeaşi insulă Mindanao. Insula de origine vulcanică cu formă relativ rotundă (pară) are circa 23 km lungime şi 15 km lăţime. Relieful este predominant montan, partea centrală a insulei fiind dominată de muntele Mambajao dar şi de vulcanul activ Hibok Hibok care a erupt ultima dată în 1953.

Numele şi istoria Insulei Camiguin:

Insula Camiguin mai este denumită şi Insula Născută din Foc, şi-a primit numele de la primii locuitori Manobos, nativi ai Filipine care au denumit insula Kamagong după numele unui copac din regiune. La sfîrşitul secolului XVI, spaniolii au întemeiat prima aşezare, însă mai târziu prin anii 1670 şi apoi pe la jumătatea secolului XIX, aceştia au mai întemeiat şi alte aşezări mai mari. La începutul secolului XX, a avut loc războiul dintre filipinezi şi americani, aceştia din urmă ocupând insula. La 4 Iulie 1946, o dată cu Independenţa Filipine obţinută de la S.U.A., insula Camiguin devine dependentă de Filipine.

Agricultura, resursele, turismul şi obiectivele şi atracţiile turistice din Insula Camiguin, Filipine:

Pe cât de mică este, pe atât de bogată atât în agricultură, cât şi în resurse. Economia insulei se bazează în principal pe turismul care totuşi este mai slab dezvoltat, dar şi pe bogatele resurse de sulf, energie geotermală sau pescuit. Locuitorii cultivă cocotieri, arbori de cassava, cafea, abaca, dar şi cereale. Insula Camiguin deţine în total 7 vulcani, iar vulcanul activ Hibok Hibok reprezintă o atracţie turistică pentru iubitorii de vulcanologie, drumeţii, alpinism şi altele. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Dintre atracţiile naturale şi mult căutate de turişti se numără şi lacuri cu apă cristalină, ape geotermale calde şi izvoare fierbinţi şi reci totodată (Izvorul Fierbinte Ardent, Izvorul Fierbinte Tangub sau Izvorul Rece Sfântul Nino şi Izvorul Rece Macao), cascade minunate (Katibawasan, Tuasan, Binangawan) şi peisaje frumoase tipic vulcanice şi o pădure tropicală luxuriantă pe versanţii munţilor. De asemenea turiştii se pot bucura de o faună şi floră destul de bogate în specii comparativ cu suprafaţa mică a insulei, dar şi de frumoasa lagună Tanguines.


Minunatele plaje însorite ale insulei Camiguin
Minunatele plaje însorite ale insulei Camiguin


Insula Albă, cimitirul scufundat, casele vechi, bisericile spaniole vechi şi alte atracţii de pe Insula Camiguin:

Insula Albă mult mai mică situată la o distanţă de doar 5 km de insula Camiguin, are printre cele mai frumoase plaje din Filipine, cu nisip fin şi cu o atmosferă relaxantă. Aici se poate ajunge cu feribotul. Dintre atracţiile construite de om, cele mai importante sunt:

Cimitirul Scufundat (Sunken Cemetery), marcat astăzi printr-o cruce mare. Acesta a fost total scufundat în urma erupţiei Muntelui Vulcan dintre anii 1871 şi 1875.

Casele vechi bogat ornamentate de pe vremea colonizatorilor spanioli şi americani.

Bisericile spaniole vechi de câteva secole, biserica Santo Rosario în Sagay, ruinele bisericii vechi din Catarman, bisericile Baylao şi San Nicolas de Tolentino din capitala Mambajao şi altele.

-Sanctuarul Scoicii Gigant, Piscina Naturală Soda, Turnul Moro sau plaja Agohay reprezintă alte atracţii. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com)

Anual doar aici în luna Octombrie se ţine festivalul Lanzones, în cinstea unui fruct tropical care creşte aici din abundenţă. Aşadar indiferent de forma de turism pe care doriţi să o practicaţi, această insulă mică dar frumoasă va avea cu ce să vă încânte pentru că e de toate pentru toţi. Având în vedere dificultatea cu care se ajunge aici mai ales din ţări mult mai îndepărtate, vă recomandăm să staţi cel puţin o săptămână pentru a simţi din plin atmosfera de aici şi pentru a vă relaxa. Vizitaţi insula Camiguin!


Insula Camiguin, Cimitirul Scufundat
Insula Camiguin, Cimitirul Scufundat


Vremea acum în


barcă din filipine insula palawan

Filipine

Summary
Insula Camiguin e faimoasă pentru plajele frumoase și însoritele
Article Name
Insula Camiguin e faimoasă pentru plajele frumoase și însoritele
Description
Insula Camiguin din centrul Filipine e o insulă minunată şi populară printre turiştii din lume. Vino aici pentru călătoria ta de-o viaţă!
Author
Publisher Name
WLJ
Publisher Logo