WLJ

Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume are mulţi vulcani

Bun venit în Indonezia

indonezia steag

Localizare:

Indonezia este una dintre cele mai mari ţări din Asia şi este formată din peste 16.000 de insule dintre care cele mai mari sunt Java, Sumatra, Papua, Sulawesi şi Kalimantan sau Borneo. Se învecinează la nord cu Malaysia şi Singapore, la sud împarte insula Timor cu statul Timorul de Est, iar la est se află Papua Noua Guinee. Apele care mărginesc Indonezia sunt Marea Sulawesi, Marea Moluccelor şi Oceanul Pacific la nord, Marea Java, Marea Flores şi Marea Banda în interior şi la sud este Oceanul Indian şi Marea Arafura.

Suprafaţă:

1.904.460 km²

Populaţie:

238.500.000 locuitori

Capitala:

Jakarta 28.050.000 locuitori

Moneda:

Rupia indoneziană

Limbi vorbite:

Indoneziană

Religia:

Islamism, Protestantă

Forma de guvernământ:

Republică, Democraţie parţială

Fus orar:

+7 ore până la +8 ore faţă de Greenwich

Siglă maşini:

ID

Prefix telefonic:

+62

indonesia harta


Indonezia

 

Relieful, vulcanii şi clima din Indonezia:

Indonezia este ţara cu a patra populaţie din lume şi este un arhipelag uriaş care se întinde de la vest la est pe o lungime de peste 5.000 de km fiind străbătută de ecuator. În partea de vest se află insula Sumatra care se desparte de Malaysia prin strâmtoarea Malacca, iar în partea de est se află insula Noua Guinee din care jumătatea estică îi revine statului Papua Noua Guinee. Relieful majorităţii insulelor este vulcanic, Indonezia fiind recunoscută în lume ca ţara cu cei mai mulţi vulcani activi în număr de peste 130, a căror activitate de-a lungul secolelor a modelat relieful. Cel mai cunoscut vulcan este Krakatau care a produs în anul 1883 cea mai mare explozie din lume a vreunui Vulcan, distrugând aproape întreaga insulă Java.

Dacă vulcanii activi nu sunt de ajuns, populaţia ţării este afectată deseori de cutremure, unele dintre ele devastatoare precum cele din 1992 sau 2004 care pot produce valuri uriaşe de tip tsunami. Dintre cele mai înalte vârfuri din Indonezia sunt Kerinci pe insula Sumatra, Rantemario pe insula Sulawesi şi cel mai înalt, vârful Jaya pe insula Papua de 5.030 m înălţime. Datorită situării la ecuator, clima din Indonezia este tropicală sau ecuatorială, iar temperaturile sunt relativ constante pe durata întregului an între 24 şi 28º C  şi precipitaţiile pot deseori să depăşească 2.500 – 3.000 de mm pe an mai ales datorită prezenţei musonilor în anotimpul ploios.

Fauna şi flora şi agricultura din Indonezia:

Datorită faptului că Indonezia deţine cele mai mari păduri tropicale din Asia şi pe locul doi în lume după bazinul Amazonian, fauna şi flora sunt pe măsură existând un amestec între speciile asiatice şi cele australiene. Cele mai cunoscute şi mai importante specii sunt echidna, cacadu, bandicotul, tigrul, elefantul, tapirul, leopardul, rinocerul, urangutanul, dragonul de Komodo sau varanul uriaş (o reptilă de peste 4 m lungime care trăieşte doar aici în Indonezia) şi multe alte sute de specii de păsări, insecte, reptile, amfibieni şi mii de specii de plante. Din păcate această bogăţie naturală care este pădurea este intens defrişată ducând la distrugerea habitatelor şi făcând ca unele dintre specii să ajungă pe cale de dispariţie. Solurile vulcanice foarte fertile din Indonezia sunt folosite în agricultură, care este printre ramurile de bază în această ţară. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Locuitorii cultivă în special orez fiind alimentul de bază, dar şi manioc, porumb, soia, alune, batate, palmieri de ulei, copra, mirodenii, tutun, arbori de cauciuc (pe locul trei în lume), de cafea (pe locul trei în lume) şi de ceai şi cresc milioane de capre, bovine, porci şi pui pentru hrană. Pescuitul este o altă activitate de bază a locuitorilor pentru că apele ce înconjoară insulele indoneziene sunt pline de specii de peşti şi fructe de mare.

Resursele, industria, economia, populaţia, religia şi numele Indoneziei:

Cu o suprafaţă mare precum a Indoneziei, ţara dispune de bogate resurse minerale precum zinc, cupru, aur, bauxită, gaze naturale, petrol şi nichel pe baza cărora îşi obţine o bună parte din venituri. Cele mai importante industrii sunt cele de prelucrare a substanţelor chimice, a metalelor, a petrolului, a lemnului, industria textilă şi de îngrăşăminte, industria prelucrării cauciucului, cimentului, sticlei, industria alimentară şi mai nou industria aerospaţială şi tehnologică. În ultimele decenii economia Indoneziei a cunoscut o creştere rapidă. Majoritatea populaţiei este de origine javaneză (cam jumătate) cu religia principală islamismul, dar există peste 300 de alte naţionalităţi pentru că aceste insule au fost locuite din urmă cu câteva mii de ani. Indonezia a fost în trecut ocupată surprinzător de Olanda şi şi-a câştigat independenţa la 17 august 1945. Numele provine din cuvintele greceşti indos şi nesos care înseamnă Marile Pământuri la est de India. Turismul a avut de suferit în secolul trecut, însă acum este în continuă creştere datorită climei, a frumuseţii peisajelor, a faunei şi florei bogate şi a insulelor liniştite. Vizitează Indonezia!


Templul Ulun Danu pe insula Bali, Indonezia

Templul Ulun Danu pe insula Bali, Indonezia


Summary
Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume are mulţi vulcani
Article Name
Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume are mulţi vulcani
Description
Indonezia are a doua cea mai mare pădure tropicală din lume după jungla Amazoniană şi adăposteşte mii de specii de plante şi animale, multe din ele endemice
Author
Publisher Name
WLJ
Publisher Logo