WLJ

Argentina are o capitală frumoasă şi fantastica cascadă Iguacu

Bun venit în Argentina

argentina flag

Localizare:

Argentina este a doua ţară ca mărime din America de Sud după Brazilia, aflată în partea de sud a continentului şi are ieşire în partea de est la Oceanul Atlantic, dar şi graniţe cu Chile în vest, Bolivia şi Paraguay în nord, iar Brazilia şi Uruguay în est.

Suprafaţă:

2.780.000 km²

Populaţie:

41.282.000 locuitori

Capitala:

Buenos Aires 12.802.000 locuitori

Moneda:

Peso

Limbi vorbite:

Spaniolă

Religia:

Romano-Catolică

Forma de guvernământ:

Republică, Democraţie parţială

Fus orar:

-3 ore faţă de Greenwich

Siglă maşini:

AR

Prefix telefonic:

+54

argentina harta


Argentina

 

Relieful Argentinei:

Argentina are o lungime de peste 3.300 de km şi o lăţime de peste 1.350 de km, având un relief care cuprinde toate treptele obişnuite de la Munţii Anzi în partea de vest care se întind pe toată graniţa cu Chile şi până la zona joasă de coastă la Oceanul Atlantic. Numeroase vârfuri ale munţilor Anzi depăşesc înălţimea de 6.000 de m, cel mai înalt fiind vârful Aconcagua cu 6.960 m înălţime fiind totodată cel mai înalt vârf din America de Sud. În partea centrală a ţării se află micuţul lanţ al munţilor Cordoba, iar în partea de nord se află Câmpia Gran Chaco la graniţa cu Bolivia şi Paraguay.

Agricultura, resursele în Argentina şi Patagonia:

Mult mai cunoscutul pampas argentinian care de fapt în limba Quechua înseamnă suprafaţă plană, este o zonă joasă acoperită de câmpii vaste lipsite de copaci sau arbuşti. Iniţial acoperit de ierburi înalte, în prezent este o regiune fertilă, folosită în agricultură şi în special ca păşuni pentru cele peste 50 de milioane de vite şi peste 14 milioane de oi ale Argentinei. În sudul Pampasului argentinian, se află Podişul Patagoniei, o altă regiune cunoscută în întreaga lume, însă din păcate foarte rece şi deloc primitoare, fiind întâlnite vânturi puternice şi chiar gheţari. (Găsiţi mai multe călătorii pe blog.worldlifetimejourneys.com) Totuşi multe dintre parcurile naţionale ale Argentinei se află în Podişul Patagoniei şi asta datorită frumuseţii deosebite a peisajului. Partea sa nordică este valorificată în agricultură, Patagonia având şi însemnate resurse de petrol, gaze naturale, cărbuni, fier, plumb şi chiar aur.

Clima şi râurile Argentinei:

Clima argentiniană este temperată cu unele excepţii în partea sa nordică unde clima este tropicală şi subtropicală, iar în partea de sud este rece. Vânturile de tip zonda sunt foarte uscate şi fierbinţi şi sunt întâlnite în partea muntoasă a ţării. Cel mai mare fluviu al ţării este Parana care o traversează de la nord spre centru vărsându-se în Oceanul Atlantic. Râurile Paraguay, Uruguay sau Iguacu sunt şi ele foarte importante, pe cel din urmă formându-se bine cunoscuta cascadă Iguacu în partea de nord-est a ţării, fiind de patru ori mai lată ca şi cascada Niagara şi având o înălţime de 72 de m.

Numele, populaţia şi capitala Argentinei:

Numele ţării provine de la exploratorii spanioli sosiţi în secolul al XVI-lea care au denumit ţara Argentina însemnând Ţinutul argintului. Capitala Argentinei, Buenos Aires a fost înfiinţată în anul 1580. În prezent populaţia este un amestec între europeni (spanioli, italieni, britanici) şi alte popoare precum sirieni, libanezi, evrei, dar şi peste 600.000 de amerindieni. O mare parte din suprafaţa ţării este nelocuită, peste 90% din populaţie trăind în oraşe. Argentina şi-a obţinut independenţa la 09 iulie 1816. Vizitează Argentina!


Parcul Naţional Glacier cu Munţii Anzi în Patagonia, Argentina

Parcul Naţional Glacier cu Munţii Anzi
în Patagonia, Argentina


Summary
Argentina are o capitală frumoasă şi fantastica cascadă Iguacu
Article Name
Argentina are o capitală frumoasă şi fantastica cascadă Iguacu
Description
Argentina te va fermeca cu fantastica cascadă Iguacu, o capitală frumoasă în Buenos Aires şi multe obiective turistice ascunse între graniţele argentiniene
Author
Publisher Name
WLJ
Publisher Logo